|
Alina Emilia
Dorobantu – 54 de premii la muzica populara
Nimeni nu intelege cum a reusit Alina Emilia Dorobantu sa ia 54 de
premii la muzica populara voce, in patru ani, si sa ramana si premianta la
scoala. Pai, simplu, zice ea: ziua – scoala si muzica, noaptea – invatat pentru
teze. La ultimul mare premiu (locul intai la “Maria Tanase”) a facut publicul
sa planga; la scoala are media 9,88.
Fata are 17 ani, locuieste in comuna Curtisoara de Olt, iar parintii ei vand
legume la piata sa-i plateasca orele de canto. Uneori, intr-o zi se strang bani
doar pentru jumatate de meditatie.
Intr-o secundă nu mai era ea. Asa cum a inchis ochii pe jumatate, punandu-si
amandoua mainile intr-un sold, cum a dat capul pe spate cu marama de borangic
curgandu-i pe umar, copila Alina Dorobantu de acasa n-a mai fost ea. Mai
devreme fugise glont din sufragerie, timida, imbracata in jeansii ei de mers la
meditatiile de canto si in cinci minute se intorsese indrazneata, in ie si
zavelca vechi de o suta de ani, cu opinci si o floare alba in par, anume sa ne
cante. S-a aşezat pe canapeaua ieftină din sufragerie şi, când a deschis gura,
Alina se făcuse acea Emilia Dorobanţu, spaima concurenţilor la concursurile
naţionale de muzică populară.
Nu mai era acum în casa ei din comuna Curtişoara de
Olt, cu jaluzele de plastic şi cei patru cai-bibelou în spate, ci pe scenă, cu
publicul său.
Cum l-a emoţionat
mica artistă pe gigantul Tudor Gheorghe
La "Of, of, of,
Lenuţo, fa/ Inima face ce vrea", noi, cei din cameră, am uitat să mai
respirăm. Apoi a scos "noduri" şi triluri şi sunete tremurate - acum
urca la cer, acum se cobora la loc, pe pământ. Cu melodia asta a luat
premiul întâi şi cel de popularitate la Festivalul Maria Tănase. Pe scenă,
maestrul Tudor Gheorghe a ţinut-o de mână cucerit, spunând publicului că fata
"chiar ştie ce cântă".
Cu totul, copila a câştigat până acum 54 de premii naţionale la concursuri
naţionale folclorice, dintre care 27 de trofee şi premii întâi. Înseamnă cam un
concurs pe lună, neîntrerupt, din clasa a şasea şi până acum, la 17 ani. Cum a
reuşit să facă toate astea şi să mai şi rămână premiantă la şcoală, n-am
înţeles. Căci este elevă la Colegiul Radu Greceanu, cel mai prestigios din
judeţul Olt, iar pe primul semestru a scos media 9,88. Dar e simplu, zice
Alina: dimineaţa merge la şcoală, până spre seară face muzică, iar noaptea
învaţă pentru a doua zi. Adevărată militărie! Deseori îi mai rămân trei ore de
somn - a prins-o şi patru dimineaţa cu manualul de matematică în braţe. Ce dacă
strălucise ieri, pe scenă, cu marele trofeu în mână, a doua zi avea teză!
La un concurs, a adormit pe calorifer, când o strigau pentru marele
trofeu
Până în clasa a opta a învăţat cu disperare, ruptă zilnic între două şcoli:
prima, cea obişnuită; a doua, Şcoala Populară de Arte din Slatina.
"Aceasta ţinea de la două după-amiaza până la şapte seara. Până la patru
făceam canto, de la patru la şase, pian şi apoi, până la ora şapte, teorie şi
solfegii. Eu eram la secţia canto muzică uşoară, dar făceam acolo şi populară,
şi clasică, cu vocalize şi pian, dar şi religioasă. Ne puneau să cântăm Tatăl
nostru...", ne povesteşte artista. Mai târziu au venit concursurile peste
ea şi pleca singură cu trenul prin ţară, nopţi întregi
Mai aţipea pe banchetă, nu-şi lua loc la cuşetă, era prea scump. "La
Floarea Dorului, de la Hunedoara, am fost tot cu trenul, am plecat la şapte
seara şi am ajuns la cinci dimineaţa acolo. Am dormit trei ore, apoi m-am dus
la preselecţie, că se ţinea dimineaţa. Seara era concursul. Nu, nu m-am mai
gândit deloc la oboseală, când m-am văzut pe scenă nu mai ştiam decât că
trebuie să cânt", povesteşte.
Odată, la alt concurs, a adormit cu capul pe calorifer în culise, exact când
o strigau pe scenă că a luat marele trofeu. Ea era nedormită de vreo două zile,
că tocmai venise de la Jidvei - cel mai important concurs de până atunci - ,
unde luase, tot aşa, trofeul. "Nu
ştiu cum am făcut de am picat pe calorifer. Era la festivalul Irina
Loghin de la Vălenii de Munte. Strigaseră premiul trei, doi, întâi, eu dormeam.
Apoi au strigat trofeul, eu încă dormeam. Au zis de câteva ori Emilia
Dorobanţu, apoi au început să se întrebe la microfon unde sunt. M-am trezit
când a venit cineva în culise peste mine, strigând să fug repede pe
scenă".
Părinţii - în genunchi prin solarii, fata - adorată în Franţa şi
Spania
Sâmbătă, cât a stat Alina la meditaţie la canto, mama se zgribulea la piaţă,
cu mâinile pline de pământ, să vândă răsaduri pentru pus roşii. Am prins-o când
tocmai strângea lădiţele cu răsad, să plece acasă. I-a mers rău că a plouat şi
n-a mai venit lumea la piaţă. Şi firicelele astea de roşii, aşa subţirele şi
fragile cum sunt, o ţin pe Alina să meargă la canto. "Ora de canto e 20 de
lei, noi facem două ore la o şedinţă. 40 de lei pot să-i strâng la piaţă şi în
cinci ore, dacă e o zi bună. Dacă nu, pot să stau şi până seara pentru 20 de
lei", ne spune mama. E femeie simplă, ca şi bărbatul ei, dar au înţeles
amândoi că muzica Alinei nu-i capriciu, nici toană, ci drumul ei adevărat. De
aia merită sacrificii la sânge. Poate până va pleca fata la Conservator, vor putea
şi ei să îi cumpere un pian. Deocamdată au reuşit să-i ia doar o orgă.
"Dar e ok, mie mi-ajunge şi o orgă", le spune fata mereu. I-ar mai
plăcea Alinei să i se permită să joace căluşul în formaţia băieţilor. Niciodată
nu s-a pomenit fată-căluşar, dar ea îl joacă la fel de frumos ca orice băiat.
"Când făceam dansuri populare, pe noi, fetele, ne dădeau afară să danseze
băieţii căluşul. Nu aveam voie nici să ne uităm, aşa că eu mai mult l-am
furat". Şi i-a mai trecut prin cap să meargă la Conservatorul de la Viena,
dar ştie bine că doar printr-o minune va avea bani pentru asta. Căci nici
impresar n-are; tot mama e impresarul, dintre răsaduri. Dar când părinţii se
târau în genunchi prin solariile din Curtişoara, fata lor îi făcea să plângă pe
românii din Franţa, Spania sau Belgia. Iar pentru mama şi tata, asta este
fericirea.
de Alina BĂDĂLAN TURCITU | 16 mai 2010
|
